Prin intermediul localizării degetelor de la picioare, poți afla personalitatea ta

Oamenii de știință au descoperit că prin intermediul localizării degetelor de la picior, puteți afla proviniența voastră, adică cine au fost strămoșii voștri. Prin forma degetelor și a tălpii, genele își exprimă rădăcinile și trăsăturile de caracter. Doriți să cunoașteți cine au fost strămoșii voștri? Priviți imaginea de mai jos și determinați la care tip faceți parte.

1.Ești egiptean. Degetele sunt localizate în ordine descendentă: primul, al doilea, al treilea, al patrulea și degetul mic. Astfel de trăsături, cum ar fi moliciunea și emoționalitatea, romantismul și credulozitatea, sunt atribuite proprietarilor piciorului egiptean.

2.Ești german. Primele trei degete au aceeași lungime. Astfel de oameni iubesc ordinea și stabilitatea. Proprietarii piciorului german știu ce-și doresc de la viață și reușesc în toate.

3.Ești grec. Cel de-al doilea deget este mai lung decât degetul mare și al treilea deget. Acestea sunt urmate în ordine descrescătoare de către al patrulea și degetul mic. Proprietarii tipului de picior grecesc sunt înzestrați cu voință și ambiție, independență și intenție.

4.Ești roman. Toate degetele au aproximativ aceeași lungime. Degetul mare este aproape egal cu al doilea, coborând mai departe, dar fără diferențe puternice: al treilea, al patrulea, degetul mic. Persoanele cu piciorul roman se caracterizează prin încăpățânare și perseverență, anume aceste caracteristici îi ajută să reușească în viață.

5.Ești celt. Al doilea deget este cel mai lung, restul degetelor au aproape aceeași lungime. Sângele celtic care curge în tine te poate împinge să faci acțiuni nechibzuite. Principalele caracteristici sunt impulsivitatea și încăpățânarea, și nu în ultimul rând puterea voinței.