Poet brazilian: „Vreau să trăiesc alături de cei mai „umani” oameni”

Sufletul meu se grăbește: mi-am calculat anii și am constatat că am mai puțin timp să trăiesc decât am trăit.

Mă simt ca un copil care a câștigat o cutie de dulciuri: acesta le mănâncă pe primele cu plăcere, dar când își dă seama că i-au mai rămas doar câteva, începe cu adevărat să le savureze.

Nu mai am timp pentru conferințe nesfârșite cu privire la reglementări, legi, proceduri și reguli interne sau externe, știind că nimic nu va fi atins.

Nu am timp să suport oameni absurzi care nu se comportă în conformitate cu vârsta lor.

Nu pot tolera manipulatorii și oportuniștii. Sunt îngrijorat de oamenii invidioși care încearcă să-i discrediteze pe cei capabili pentru a obține pozițiile, talentele și realizările acestora.

Am prea puțin timp pentru a discuta știrile, nu mai vreau să fac asta, pentru că sufletul meu se grăbește. Prea puțini bomboane au mai rămas în pachet.

Vreau să trăiesc cu oameni care sunt „umani”. Oamenii care pot râde de greșelile lor, care și-au atins scopurile. Oamenii care înțeleg vocația lor și nu se ascund de obligațiile lor.

Vreau să fiu aproape de cei care apără demnitatea umană și doresc să fie de partea adevărului și condamnă nedreptatea.

Vreau să mă înconjoare oamenii care știu să atingă inimile celorlalți. Oamenii care au trecut prin greutăți, dar au renăscut și au păstrat atingerile blânde ale sufletului.

Da, mă grăbesc să trăiesc cu intensitatea pe care numai maturitatea ne-o poate da. Încerc să nu pierd nicio bomboană dintre cele rămase. Sunt sigur că acestea vor fi mai delicioase decât cele pe care le-am mâncat deja.

Obiectivul meu este să ajung în armonie cu mine, cu cei dragi și cu conștiința mea.

Autorul textului este Mario Raul de Andrade (9 octombrie 1893 – 25 februarie 1945) – poet, prozator, eseist și muzicolog brazilian, cel mai însemnat promotor al modernismului în literatura braziliană.