Irina a rămas văduvă la 68 de ani. Primul an după plecarea soțului, pur și simplu umbla prin apartamentul său spațios cu trei camere dar pustiu și își dorea nespus să nu mai trăiască. Să-și pună capăt zilelor cu propriile mâini nu avea curajul, dar a găsit un alt mod indirect: suferind de 15 ani de diabet, Irina a început să înghită dulciuri, prăjituri, torturi și înghețată în cantități enorme.
Tot ce nu și-a permis de-a lungul anilor… Ea aștepta să intre în comă. Dar timpul trecea, iar zahărul, în ciuda stresului și mâncatului în exces, rămânea normal. Nu i-a reușit să moară, era nevoită să continue să trăiască.
Fiul împreună cu familia trăia deja de mulți ani în altă țară. Și-a văzut nora doar de trei ori în viață, iar nepoata – de cinci ori. Ar fi putut pleca la ei, dar o altă limbă, o altă lume, oameni străini – asta îi părea mai rău decât sfârșitul zilelor.
„Mărită-te! Nu e bine să fii singură la pensie…” – o sfătuiau prietenii, și îi făceau cunoștință cu diferiți bărbați în vârstă, care îi provocau doar o singură senzație – greață. Totuși, singurătatea era insuportabilă. Apoi, Irina a plasat un anunț pe rețelele de socializare:
„Invit o doamnă singură, de vârstă înaintată, pentru a ne trăi împreună bătrânețea!”
Deja de 8 ani, în casa Irinei este o sărbătoare zilnică. Trei femei vârstnice, îngrijite, vesele și frumoase își sărbătoresc existența.
Ele și-au unit viețile, pensiile, interesele. Au un automobil, o căsuță de vară, un venit decent, datorită faptului că oferă în chirie două apartamente ale celorlalte două prietene. Ele practică mersul nordic în parc, merg la piscină, vizitează expoziții, merg la teatre și concerte, primesc oaspeți și se odihnesc de două ore pe an la cele mai bune stațiuni. Iar cel mai important lucru este că înțelepciunea lor nu le lasă să se certe niciodată.