Cândva, Maxim aveo o familie fericită. Dar în scurt timp, mama sa a decedat, tatăl său a intrat în depresie și a început să bea. Peste ceva timp tatăl său și-a găsit o altă soție, respectiv mama vitregă a venit în casa lor împreună cu copiii săi.
Deseori îl întâlneam pe băiat în drum spre casă, îi dădeam dulciuri sau plăcinte rezervate special pentru el. Mă îndoiam de faptul că copilul întodeauna era sătul.
– Maxim, ce mai faci? – Am întrebat.
– Foarte bine. – a luat plăcinta care i-am oferit-o și a fugit cu băieții în curte.
Între timp, am început să ies cu un tânăr, și mă întorceam acasă mai târziu, ceva timp nu l-am mai văzut pe Maxim. Era deja toamnă, întorcându-mă acasă de la serviciu, el stătea la scara blocului într-o jachetă subțire și tremura de frig …
– De ce nu ești acasă la ora asta? Deja se întunecă, e frig, s-a întâmplat ceva?
– Tanti Daria, pot să trăiesc la tine? – S-a uitat la mine cu gingășie. În seara aceea l-am adus pe băiat acasă. De mult timp trăiam separat de părinții mei, așa că nu trebuia să explic nimic nimănui. Maxim era foarte flămând, de parcă nu a mâncat de mult timp. L-am ajutat să facă baie, apoi a privit desene animate și în scurt timp a adormit.
În dimineața următoare, băiatul era mai vorbăreț, a povestit că tatăl său a murit recent și a rămas orfan, iar mama sa vitregă a adus o bătrână acasă, ele mereu erau nemulțumite de tot ce făcea băiatul, între timp ceilalți copii erau răsfățați și lăudați. Când l-au alungat de acasă, abia a reușit să-și ia scurta. Nu avea unde pleca și a venit la mine, m-a așteptat până când am venit acasă.
În acel moment, mi-a apărut o dorință puternică de a-l lua pe băiat să locuiască cu mine. L-am sunat pe Pavel, prietenul meu, el iubește foarte mult copiii căci a crescut într-o familie numeroasă.
– De ce să nu-l înfiem? a întrebat el.
– Păi, nici nu suntem căsătoriți măcar …
– Atunci trebuie să accelerez acest proces, fii soția mea! – a zâmbit …
Deci, Maxim a rămas să trăiască cu noi, de câteva ori am fost în vizită la el acasă, dar eram priviți cu ochi răi. Mi-au dat lucrurile băiatului și mi-au închis ușa în față.
Peste două luni ne-am căsătorit cu Pavel, apoi am început să colectăm documentele pentru adoptarea băiatului. Când toate formalitățile erau finisate, am aflat că aștept un copil! În aceeași seară i-am spus lui Maxim noutatea cea mare. – Fiule, vei avea în curând un frate sau o soră! El a zâmbit și a întrebat – Nu mă va supăra? – Nu, veți fi cei mai buni prieteni! am îmbrățișat copilul.
De atunci au trecut câțiva ani, avem o familie fericită, cresc doi băieți minunați. Maxim și Costantin, și nu regret deloc că l-am adoptat pe Maxim. Mai mult decât atât, sunt recunoscătoare că soarta mi-a oferit un fiu minunat!