O rugăciune din secolul XX: „Învăță-mă Doamne să descopăr binele, acolo unde oamenii s-au obosit să-l aștepte”

Foto: Evgeniya Litovchenko

Mai jos, citiți o rugăciune, care a fost preluată de către regizorul rus Aleksei German dintr-o revistă engleză, tipărită în secolul XX:

„Doamne, păzește-mă de obiceiul letal de a crede că trebuie să spun ceva cu orice ocazie.”

„Salvează-mă de intenția de a interveni în lucrarea altcuiva, pentru a schimba ceva spre bine.”

„Lasă-mă să par îngândurat, decât plictisitor. Ajută-mă să fiu util, dar nu băgăcios.”

„Protejați-mă de tentația de a povesti mereu chiar și cele mai mici detalii.”

„Dăruiește-mi aripi când sunt slab, pentru a-mi atinge scopul.”

„Lipește-mi buzele atunci când vreau să vorbesc despre boli. Ele se tot înmulțesc, iar plăcerea de a vorbi despre ele e tot mai mare.”

„Nu îndrăznesc să te rog să-mi îmbunătățești memoria, dar te rog să-mi mărești dragostea pentru oameni.”

„Calmează-mi încrederea în sine atunci când se întâmplă ca amintirile mele să se ciocnească cu amintirile altora.”

„Doamne, te rog din suflet, să nu mă cruți când ai șansa să mă înveți o lecție strălucitoare, demonstrându-mi că pot greși.”

„Dacă eu am putut fi vreodată binevoitor, salvează această abilitate în mine.”

„Desigur eu nu voi fi niciodată un sfânt: unii dintre ei sunt insuportabili atunci când îi asculți și mai ales când îți dau sfaturi.”

„Cu toate acestea, cred că și oamenii care au un „caracter cu gust amar” sunt cele mai înalte creații ale diavolului.”

„Învăță-mă Doamne să descopăr binele, acolo unde oamenii s-au obosit să-l aștepte, și să recunosc talentele nedescoperite în oameni…”