Se spune că atunci când pleacă, mulți regretă că au călătorit puțin, au muncit prea mult și nu au iubit suficient…
Nu știu, poate…
Dar am lucrat cu problemele grave ale celor, care au călătorit prin întreaga lume, celor pentru care călătoriile au fost un mod obișnuit de viață… Cu nevroza celor care nu au lucrat deloc sau au lucrat așa, în tempou moderat…
Cu depresiile și crizele de nervi ale celor care nu au fost lipsiți de dragostea reciprocă…
Și am vorbit mult, foarte mult cu oamenii care înțelegeau că pleacă…
Și de multe ori s-a întâmplat ca oamenii să nu regrete nimic. Au găsit înțelepciune să își accepte soarta în versiunea în care aceasta a fost să fie…
Iar dacă cineva a regretat, atunci doar faptul că viața simplă de om obișnuit a fost descoperită ca fiind fericirea adevărată doar în ultimele momente… iar de-a lungul anilor au respins-o în toate felurile posibile, crezând că este o rușine să fii obișnuit…
Au încercat să joace roluri, să se prefacă a fi speciali, iluminați și mai fericiți, fără să își dea seama că este cu adevărat fain să te abții de la astfel de jocuri…
Este fain să fii obișnuit și să nu trădezi, să nu ucizi, să nu renunți, să nu îți creezi idoli…
Este fain să fii grijuliu față de alți oameni…
Este fain să te trezești și să adormi în patul curat după o zi grea…
Este fain să nu lași pe cineva la nevoie…
E fain să nu evaluezi lucrurile și oamenii după exterior, ci după conținut…
E fain să trăiești unul cu celălalt, fără cuțite în spate și fără josnicie…
E fain să faci ceea ce îți provoacă piele de găină de la atâta bucurie…
Multe lucruri sunt faine în această viață și chiar îmi pare rău că noi, oamenii, aflăm despre asta la doar trei pași înainte de eternitate…
Este atât de important să reușești să fii un om obișnuit și să renunți la coroana invizibilă la timp… Pentru a trăi cu adevărat!