El este cel care a corectat gratuit 3 MILIOANE de articole Wikipedia!

Steven Pruitt, un bărbat din statul american Virginia, s-a făcut deja remarcat la cei 35 de ani prin faptul că a corectat peste 2 milioane de articole Wikipedia în limba engleză din cele 5,7 milioane existente. Practic, bărbatul a corectat o treime din conținutul enciclopediei online.

Mai mult, Steven este și autorul a peste 35 de mii de articole. Bărbatul a fost chiar inclus în Topul celor  mai influente 25 de personalităţi de pe internet.

Steven scrie și corectează sub pseudonimul Ser Amantio di Nicolao (numele unui notar – personaj secundar al singurei opere comice a lui Giacomo Puccini “Gianni Schicchi”).

Steven a  început să fie ”sanitarul” Wikipedia în 2006. În conformitate cu regulile Wikipedia, el editează și scrie articole absolut GRATUIT.

“Primul meu articol a fost despre Peter Francisco, marele meu stră-stră-stră-stră-stră-străbunic”, a declarat Steven pentru CBS News. De asemenea, acesta a povestit ce cred rudele părinții săi despre munca sa gratuită: “Bănuiesc că au tratat această activitate mult timp în așa mod:” Perfect, dragă. Băiatul nostru a înnebunit. Cheltuiește o groază de timp fără sens, cu siguranță este nebun “.

Probabil că părinții lui Steven au fost totuși mândri de fiul lor atunci când, în 2017, revista TIME l-a inclus pe Steven în lista celor mai influente 25 de personalităţi de pe internet, alături de celebrități precum Kim Kardashian sau Donald Trump.

Probabil că vă întrebați dacă bărbatului îi place să lucreze gratuit. Acesta vă va răspunde că gândul de a realiza ceva gratuit îl fascinează, deoarece informațiile și cunoștințele pe care cititorii le pot obține gratuit sunt foarte importante.

Steven are și o activitate remunerată. Atunci când nu scrie sau corectează articole Wikipedia, acesta lucrează în cadrul Serviciului Vamal şi de Protecţie a Frontierei din SUA.