Întorcându-se acasă după o zi de muncă, capul familiei a decis să privească calm un meci de fotbal, fără a fi interesat de obligațiile casnice și cele părintești. El nu avea chef deloc să-și pună copiii care făceau gălăgie la somn.
Totuși, în acea seară urma să se schimbe totul – trântind ușa, soția lui a plecat, întrucât a pierdut ultima picătură de răbdare. Copiii au rămas cu tata. Lumea masculină lipsită de griji, s-a întors brusc cu susul în jos. Iată ce i-a scris soției sale la câteva zile:
„Draga mea,
Acum câteva zile nea-m certat. Am venit acasă și din cauza oboselii am vrut să mă odihnesc. Era ora 20:00, eu doar voiam să mă întind pe canapea și să privesc meciul.
Tu erai prost dispusă și, de asemenea, foarte obosită. Copiii țipau și nu voiau să meargă la culcare. Eu am dat volumul la maxim ca să nu aud gălăgia.
„Chiar nu vrei să iai parte și tu la creșterea și educarea copiiilor?” – m-ai întrebat tu.
Ți-am răspuns supărat: „Toată ziua am lucrat ca tu să poți sta acasă și să te joci cu păpușile!”
Am început să ne certăm. Tu plângeai pentru că erai obosită și supărată. Ai strigat că nu mai reziști așa. Eu ți-am reproșat multe lucruri. Apoi, ai ieșit din casă și m-ai lăsat singur cu copiii.
Am fost nevoit să le pregătesc cina și să-i culc. Tu nu te-ai întors nici a doua zi dimineața. A trebuit să îmi iau zi liberă la serviciu și am rămas acasă cu copiii. Am suportat toate lacrimile și scâncelile lor.
Toată ziua am alergat prin casă, fără a avea măcar un minut liber să merg la baie. În același timp încălzeam laptele, îmbrăcam copiii și făceam curățenie la bucătărie.
Am stat toată ziua în casă și nu am avut posibilitate să schimb două vorbe cu cineva mai mare de 10 ani. Nu am avut ocazia nici să mă așez la masă ca să mă bucur de dejun, prânz sau cină – trebuia să mă ocup tot timpul de copii.
M-am simțit atât de epuizat încât aș fi putut dormi 20 de ore la rând, dar acest lucru nu era posibil, pentru că bebelușul se trezește și plânge la fiecare 3 ore.
Am trăit fără tine două zile și o noapte. Am înțeles totul.
Am înțeles cât de mult obosești.
Am înțeles că a fi mamă înseamnă a te sacrifica.
Mi-am dat seama că ți-ai jertfit viața profesională și socială numai pentru a-i crește pe copiii noștri.
Am înțeles cât de dificil este când situația financiară nu depinde de tine, ci de partener.
Înțeleg ce sacrificiu faci când refuzi să ieși undeva cu prietenii. Nu ai timp măcar să dormi.
Înțeleg că îți lipsește viața în afara casei.
Mi-am dat seama că mamele au cea mai mare responsabilitate. Din păcate, nimeni nu le apreciază.
Nu-ți scriu aceste rânduri doar pentru a-ți spune cât de mult îmi lipsești. Nu vreau să mai treacă o zi fără să auzi aceste cuvinte:
Ești o femeie foarte curajoasă și eu te admir!”
Rolul soției, mamei și cel de femeie casnică în societate, fiind cel mai important, este într-adevăr cel mai puțin apreciat. Distribuie această scrisoare pentru ca noi toți, în cele din urmă, să începem să apreciem cea mai importantă profesie din lumea – cea de a fi mamă!