Când suntem mici, părinții noștri sunt cei cu care comunicăm cel mai mult. Mâncăm împreună, ne plimbăm, mergem la cumpărături, petrecem serile alături de ei. Totuși, cu cât devenim mai maturi, cu atât este mai mică comunicarea dintre noi. Prietenii, grijile, munca, familia care am întemeiat-o ne îndepărtează de proprii părinți, iar totul se reduce la apeluri telefonice scurte și rare.
Nu mai avem dorința de a comunica cu părinții noștri în același mod ca înainte, dar de ce? Problema este în noi, copiii.
Una din problemele pentru care nu dorim să comunicăm cu părinții sunt nemulțumirile noastre din copilărie, pe care le punem în spate și le târâm prin viață.
Adesea ne-am confruntat cu faptul că unele certuri de pe vremea când eram mici, părinții noștri nu și le amintesc și susțin că pur și simplu nu s-a întâmplat acest lucru, dar noi le ținem minte, iar faptul că ei nu țin minte ne întristează și mai mult.
Faptul că am fost atât de răniți încât nu putem scăpa de această amintire ani de zile, a fost atât de lipsit de importanță pentru ei, încât nici nu au ținut minte. Aici este pur și simplu necesar să aduni toată generozitatea și să ierți, în caz contrar această povară te va împiedica să ai o viață fericită.
Al doilea motiv pentru care nu vrem să comunicăm cu părinții este diferența incredibilă de interese. Tehnologia progresează atât de repede, încât mintea unei persoane în vârstă nu poate ține pasul cu toate acele inovații care pentru noi sunt obișnuite și convenabile, iar după cum știi, odată cu vârsta, capacitatea de a învăța scade.
De exemplu, am petrecut mult timp și efort pentru a o învăța pe bunica cum să folosească Skype-ul. Întotdeauna se supăra că o vizitez rar și am găsit un compromis sub forma unor întâlniri de seară cu camera pornită. Acum bunica este foarte fericită, își sună prietenii, pe tatăl meu și, bineînțeles, pe mine.
Dar ce efort am depus ca să o învăț toate acestea. Prin urmare, când mama mea a refuzat categoric să-și schimbe vechiul telefon mobil cu buton cu un smartphone, nu am insistat.
Iar cuvintele lui Hegel devin reale: „În general, copiii își iubesc părinții mai puțin decât părinții pe copii, deoarece se îndreaptă spre independență și devin mai puternici, lăsându-și, prin urmare, părinții în urmă, în timp ce părinții își poartă mereu copiii în suflet, ca o parte din ei.”
Ce trebuie să faci pentru a rămâne în relații bune cu părinții? Dacă suntem în rolul copiilor, atunci trebuie să dăm dovadă de îngăduință și să facem eforturi pentru a ne întâlni mai des și pentru a-i suna regulat.