
Viața nu ne trimite întâmplător oameni minunați. Înseamnă că am făcut ceva bun pentru a merita un astfel de dar. Pentru că nimic nu cade din cer fără vreun motiv oarecare.
Oamenii frumoși sunt cei care intră în viața noastră în liniște și fără avertisment. Aceștia sunt cei, cu care dorești să rămâi împreună pentru totdeauna. Și nu fi naiv, ei vin anume în viața ta pentru un motiv, pentru că meriți. Tu ești capabil să apreciezi frumusețea sufletului și nobilimea inimii lor.
Dacă ești destul de norocos să întâlnești astfel de oameni, atunci doar pentru a înțelege esența acestui proces, să realizezi cât de important este respectul și magia invizibilă a unei prietenii puternice.
Există oameni, alături de care te simți Acasă
Posibil este partenerul, familia, prietenii tăi. Posibil, toți împreună chiar. De ce nu? Cu toții avem un fel de Casă emoțională. Este un loc foarte apropiat inimii, acolo se întâmplă cele mai importante evenimente, acolo toți vorbesc aceeași limbă.
Este vorba despre afecțiunea, căldura și sprijinul sincer, care ne ajută să creștem și să ne protejăm de nenorocirile vieții. Dar aceasta este Casa, de care nu trebuie să uiți niciodată. Ea nu se construiește chiar atât de ușor și necesită multă muncă și efort.
Prietenia, ca și dragostea, necesită o muncă zilnică și grea. Trebuie să udăm rădăcinile acestui copac, să avem grijă ca coroana lui să fie suficient de puternică încât să ne protejeze de furtunile viitorului.
Oameni minunați și oameni efemeri
Prima cercetare a oamenilor de știință despre impactul prieteniei asupra sănătății nostre a început încă în anul 1979. Ea s-a desfășurat timp de 9 ani. Rezultatele obținute în California, sunt actuale până acum: prezența oamenilor cu care ne putem împărtăși temerile, îndoielile, veștile bune și rele, care să ne sprijine mereu – reduce în mod semnificativ riscul bolilor sistemului cardiovascular, a bolilor infecțioase și a altor probleme de sănătate.
Putem spune că prezența oamenilor minunați în viața noastră este sinonimă cu bunăstarea și sănătatea. Cu toate acestea, din păcate, nu există atât de multe astfel de relații pozitive și sincere în viață. Adesea, ele pot fi numărate pe degetele de la o mână.
Ce este în neregulă? De fapt, chestia nu este în aceea că avem ghinion sau că există prea puțini oameni minunați. Chestia este în noi: cât de atent și cu câtă grijă îi vom trata în Casele noastre.
Oamenii vin și se duc, iar sufletul rămâne
În viața noastră există prieteni, care vin și se duc. Relația continuă atât timp cât lucrați împreună sau închiriați împreună o locuință. După unele schimbări, prietenia pur și simplu dispare.
Iar oamenii frumoși intră în viața noastră într-un mod cu totul diferit. Ei ne ajută să ne cunoaștem mai bine pe noi înșine, să înțelegem ce înseamnă Acasă pentru noi, unde începe și unde se termină teritoriul acestei Case. Ei ne schimbă viața și chiar soarta spre bine.
Meriți astfel de oameni, atunci când știi să îi apreciezi, să îi protejezi, să ai grijă de ei. Acesta este cu adevărat un lucru magic!