Cum a ajuns Leonardo DiCaprio un actor renumit: Fragmente dintr-un interviu cu acesta

Leonardo DiCaprio este singurul copil al lui George DiCaprio și Irmelin Indenbirken. Cei doi s-au cunoscut atunci când erau studenți, după care s-au căsătorit. În timp ce Irmelin era însărcinată și admira lucrările lui Leonardo Da Vinci în Galeria Uffizi din Florența, bebelușul s-a mișcat în burta mamei. George a crezut că fiul său a dat un semnal, fapt pentru care a hotărât că numele lui va fi Leonardo! Astfel, pe 11 noiembrie 1974, s-a născut bebelușul, care a fost numit Leonardo…

Îți prezentăm câteva fragmente dintr-un interviu cu renumitul actor și producător de film american.

Știi, pot afirma: cum am avut noroc de la naștere, așa continue mai departe să am noroc. Părinții mei sunt oameni minunați. S-au despărțit când eu aveam un an, dar niciodată nu am simțit că trăiesc într-o familie incompletă. Tata mi-a fost mereu alături, iar educația am primit-o de la ambii părinți.

***

Am decis să devin actor la vârsta de 5 ani, iar părinții mei erau cei care mă însoțeau la diferite castinguri, la ore de actorie și își adoptau mereu programul după mine. Mama doar îmi spunea: „Nu datorezi nimic nimănui, poți înceta să faci asta în orice moment”. Iar tata mereu mă consola în urma eșecurilor mele. Odată am izbucnit în plâns când m-au refuzat din nou, iar el a spus convingător: „Într-o zi vei primi un rol. Nu am nicio îndoială!” Și toate acestea în ciuda faptului că la școală am învățat cel mai prost dintre toți colegii mei. În general, când eram mic nu puteam fi numit un băiat talentat, iar părinții mei au îndurat toate năzbâtiile mele.

***

Părinții mei au crezut în mine. Întotdeauna am simțit asta. Cât de ciudat nu ar suna, dar ei au crezut în talentul meu. Bunica mi-a povestit mai târziu că atunci când aveam 3 ani, tatăl meu a spus că sunt actor, indiferent dacă îmi va reuși să devin actor sau nu, iar unul din motive pentru care el credea în mine era că eu nu îl lăsam să privească la televizor – acopeream mereu ecranul și îi imitam pe actori, iar acest lucru îmi reușea foarte mult… Da, am avut noroc cu părinții mei. Ei sunt încă hipioți, tata încă poartă barbă și are părul lung… Iar eu, la fel ca și mai înainte, îi consider cei mai înțelepți oameni din lume. Sincer să fiu, chiar și în prezent fără sfatul tatălui meu, nu accept să mă filmez. Are o cameră plină de scenariile trimise de către mine – el le citește, iar după ce le filtrează, mi le transmite mie.