
În ultimii ani, clădirile din containere navale au câștigat o popularitate incredibilă în întreaga lume. Trebuie să recunoaștem, arhitecții și designerii reușesc uneori să creeze ceva excluziv. Exact asta s-a întâmplat și în acest caz.
În ultima perioadă, containerele au devenit extrem de solicitate în special printre arhitecți și proiectanți ca materiale de construcție. Să luăm de exemplu, cel mai recent proiect danez Arcgency pentru crearea locuințelor ecologice, care corespunde tuturor standardelor de siguranță a mediului. Principala caracteristică a proiectului este că nu a fost utilizat niciun material potențial toxic în proiectarea acestei case. Așadar, care a fost rezultatul?
Casa din containere a primit un sistem fotovoltaic, care este responsabil pentru colectarea eficientă a apei de ploaie (și aceasta nu este singura funcție a sa). Consumul de energie electrică într-o astfel de casă ecologică este cu aproape 50 la sută mai redus decât în oricare alta.
Clădirea este proiectată într-un stil unic, cu forme simple și un minim de detalii inutile. O astfel de casă impresionează prin designul ei și, cel mai important – este plină de lumină naturală. Acest lucru a fost posibil datorită amplasării corecte a ferestrelor.
La parterul locuinței ecologice se află bucătăria și sala de luat masa, ambele încăperi fiind incredibil de spațioase. Ferestrele mari creează impresia unui spațiu unic, estompând limita dintre interior și exterior.
În același timp, designerii au reușit să realizeze încă un etaj. Pentru construcția casei au fost utilizate trei containere navale. Niciuna dintre camere nu a fost separată de celelalte prin uși. Prin urmare, întreaga locuință constituie un spațiu mare și integru. În total, casa include 4 dormitoare, fiecare având o suprafață de 15 mp.
Containerele metalice sunt acoperite cu material ecologic de finisare. De asemenea, este curios faptul că designul obținut se deosebește printr-o fiabilitate și stabilitate extraordinară.