Când și de ce pisicile se vor luate în brațe: 7 motive de știut

Pisicile sunt unele dintre cele mai misterioase ființe cu care conviețuiește omenirea. Deși trăiesc de multă vreme pe la casele oamenilor, obiceiurile lor încă nu sunt clare pentru toată lumea.

Cel mai curios este că, de fapt, pisicile se atașează de locuri și nu de oameni, de aceea a crea un contact permanent și strâns cu ele nu este chiar atât de ușor. Pisicile se apropie de oameni atunci când au ele nevoie. Nu degeaba se zice că ele își aleg singure stăpânii. Prin urmare, apare și întrebarea: de ce vor pisicile luate în brațe?

1.Vor să fie mângâiate. Atunci când sunt alintate, atinse ușor cu mâna, pisicile încep să frământe cu lăbuțele. Acest obicei se formează încă din copilărie. Pisoii apasă sânii mamei pentru a stimula producția de lapte.

2.Își marchează teritoriul, calificându-te pe tine ca obiectul care îi aparține. Acesta este și motivul pentru care motanii ating din mers mobila din casă. Ei posedă niște glande specifice, cu un miros carcateristic și sunt poziționate la coadă, în părțile laterale ale capului, pe limbă și buze. Astfel, aceste animale își atribuie spațiul, pentru ca alți semeni să nu pretindă la el.

3.S-au obișnuit să stea în brațe. Dacă pisoiul a fost luat de micuț foarte des în brațe, pentru el acest obicei va fi o necesitate.

4.Îi este foame sau vrea să se joace. Astfel încearcă să te binedispună.

5.Vrea protecție, în special, dacă sunt persoane străine în preajmă.

6.Încearcă să te cucerească. Dacă nu ești amator de pisici, dar le tolerezi cu ușurință, pisicile pot încerca să-ți câștige astfel atenția.

7.Vrea să te ajute. Potrivit cercetărilor, pisicile simt energia negativă și se hrănesc cu ea. Prin urmare, atunci când simt schimbări în organismul tău, chiar și când e vorba de boală, piscile încearcă să te facă bine.