Are 54 de ani și nu simte frigul! O rusoaică poartă în plină iarnă sandale și haine de vară!

O femeie din Toliatti, Federația Rusă, pe nume Galina Kuterepova a făcut mare zarvă în presa locală. Aceasta este supranumită „Alba ca Zăpada”, pentru că nu se teme să umble toată iarna în sandale și haine de vară. Ea spune, că nu simte deloc frigul.

Deja de 10 ani, Galina nu poartă haine de iarnă și merge prin zăpadă în sandale de vară. Ea este un utilizator activ al rețelelor sociale, unde publică în mod regulat fotografii de la plimbările ei în timpul iernii în ținute de vară.

„Unii atrag atenția că eu merg în sandale și prin bălți și prin zăpadă și cred că îmi îngheață picioarele. Nu – zăpada se topește pe picioarele mele. De când am renunțat la hainele groase mi s-a îmbunătățit memoria, auzul, mirosul și vederea – am renunțat la ochelari.”

Femeia are 54 de ani și lucrează în calitate de profesor asistent la o grădiniță din oraș.

Un blogger din Toliatti a discutat cu „Alba ca Zăpada”, care a povestit că mai mult de 10 ani în urmă a început să se călească în mod sistematic și, treptat, a renunțat la hainele de iarnă.

„Umblu pe stradă așa, pentru că nu îmi este frig. Iarna nu mi-e frig, vara nu mi-e cald, atunci când toți obosesc, eu continui să lucrez, nu am nevoie de pauze – iată așa e organismul meu.”

Soțul Galinei, deasemenea, se călește împreună cu ea. Femeia spune, că frigul l-a ajutat să scape de o boală oncologică. Ei au o fiică adultă, care îi susține în tot ceea ce fac. Galina dezvăluie, că acest mod de viață a ajutat-o să renunțe la vizitele la medici și farmacii.

În orașul ei natal, Galina a devenit foarte renumită. Oamenii chiar se apropie să se fotografieze alături de ea în stradă.