
Știai că fiecare om se poate regăsi în artă? Și pentru asta nu este obligatoriu să fii istoric de artă sau expert în domeniu. Totul e mult mai simplu – este suficient să fii în momentul potrivit, în muzeul potrivit și în fața tabloului potrivit.
Chiar dacă biroul tău este situat în cel mai modern și frumos loft din oraș, locul de ”muncă” al fotografului austriac Stefan Draschan oricum e mai grozav, căci deja de câțiva ani acesta își petrece mai tot timpul în cele mai bune galerii de artă din Europa. Însă toată atenția fotografului este îndreptată nu spre operele de artă, ci spre vizitatori.
Principala sarcină a lui Stefan este să „prindă” momentul, în care, datorită coincidenței texturilor și culorilor, vizitatorul galeriei și tabloul pe care îl studiază acesta vor deveni un tot întreg.
Cele mai reușite combinații Stefan le publică în albumul său ”People Matching Artworks” pe Tumblr. Fotograful și-a început colecția încă în luna noiembrie a anului 2015.
Da, la prima vedere lucrările lui Draschan pot părea montate (oare o astfel de armonie este posibilă în viața reală?), însă de fapt asta nu este deloc așa. Fotograful recunoaște, că succesul lui constă din 99,9% de răbdare și rezistență.
Locurile sale preferate de „vânătoare” sunt muzeele din Paris, Viena și Berlin. Acolo, timp de ore îndelungate, Stefan caută combinații interesante și neașteptate. El așteaptă când însuși spectatorul va ajuta opera să prindă viață.
Ore în șir de observații după vizitatorii galeriilor i-au dăruit lui Draschan nu doar ”combinații perfecte”, dar și alte istorii foto nu mai puțin captivante. Astfel, el a realizat seriile ”Trei Grații” – în care fotograful a captat grupuri din trei vizitatori – și ”Oameni, dormind în muzee”.
Acum, ajungând în galeriile de artă din Berlin, Paris sau Viena, privește neapărat prin părți. Posibil, poți și tu să devii parte a unei combinații de succes.