
În prezent au apărut tot mai multe traininguri de dezvoltare personală. Organizatorii promit că în urma acestor seminare veți deveni un lider de succes, veți scăpa de frica să vorbiți în public, veți reuși să fiți cel mai bun în domeniul marketingului, managementului, veți slăbi sănătos, vă veți găsi liniștea interioară etc. Dar cât de des se îndeplinesc aceste promisiuni și în care cazuri aceste seminare sunt doar o scurgere de bani, vedeți în acest articol.
Personalitatea organizatorului
Mulți organizatori sunt persoane despre care este foarte dificil să găsiți informații despre studiile și realizările profesionale. O persoană care a decis să învețe pe alții ceva nu o poate face bine fără un exemplu personal impresionant. Omul de afaceri american Robert Kiyosaki a început să organizeze traininguri în domeniul economic după 47 de ani de experiență. Puțini însă sunt spicherii cu o experiență bogată în domeniul despre care vorbesc.
Pentru ca să nu fiți mințit, verificați informațiile despre cei care urmează să vorbească. Vedeți unde au studiat, unde au lucrat, ce au obținut și atunci veți înțelege dacă aceste persoane vă va oferi ceva valoros.
Promisiunea de a vă împărtăși un secret
Ideea multor traininguri este un secret care te va ajuta repede să te căsătorești, să câștigi un milion, să îți găsești bărbatul perfect. De fapt, la fiecare dintre noi totul este individual, iar un domn X nu vă poate spune nici un secret pentru a vă aduce fericirea pe tavă. Există doar sfaturi care o să vă ajute să priviți viața cu alți ochi, dar aveți nevoie și de dorință, și de putere pentru a pune acest sfat în practică, dar și de timp pentru a obține ceea ce îți dorești.
Discursuri complicate
Mulți spicheri folosesc cuvinte complicate, neologisme – pentru ca să pară inteligenți și să atragă publicul, dar de fapt nu spun nimic nou pentru participanții la seminar. Este o informație bine cunoscută, dar ambalată „altfel”. Pentru ca să nu fiți mințiți, alegeți cursurile descrise simplu și ușor de înțeles, chiar dacă este un domeniu nou pentru dumneavoastră.
Leagănul emoțional
Dacă la un trening, organizatorii vă propun să ieșiți din zona de confort – nu faceți acest lucru. Sunt multe situații, când vă sunt provocate emoții negative sau pozitive, pentru a vă convinge să veniți și pe viitor la aceste seminare sau pentru a scoate bani din participanți.
Lipsa unor evaluări obiective
Atunci când ai comandat pe internet adidași negri și au venit adidași albi – încerci să-i restitui înapoi, vrei să-ți recuperezi banii, ești nemulțumit de deservire, nu? Dar când ai mers la un training unde ți-au promis că vei deveni carismatică sau o zeiță a frumuseții și acest lucru nu s-a întâmplat –ce faci?
Alegeți seminarele care se potrivesc nevoilor dumneavoastră. De exemplu, nu puteți vorbi în public, dar aveți nevoie de acest lucru, mergeți la cursuri de comunicare publică. Dar dacă nu aveți încredere în sine, este mai bine să mergeți la sala de sport – este mai eficient, mai util și mai ieftin.
Popularitate artificială
Rețelele sociale sunt pline de fotografii de la diferite cursuri de instruire, care descriu cât este de important să fii productiv, să faci o schimbare începând de astăzi, să devii stăpânul vieții tale. Pentru o publicitate ascunsă, la multe traininguri sunt invitați fotografi profesioniști care fac fotografii participanților. Desigur, aceste fotografii sunt publicate pe rețelele de socializare, iar de aici îți apare dorința de a participa pe viitor la aceste cursuri.
Efectul mulțimii
Efectul mulțimii este un instrument popular în marketing. De multe ori citești expresiile „Grăbește-te! Au rămas doar 2 bilete” sau „Doar astă-zi puteți cumpăra bilet la un preț mic”. Trebuie doar să știți că unii dintre participanții la curs sunt angajații companiei care au organizat evenimentul, prietenii vorbitorului, prietenii companiei. De multe ori, acești oameni vor vorbi despre felul în care viețile lor s-au schimbat după o instruire similară.
Sunt și trainguri interesante, organizate de spicheri inteligenți, dar trebuie să înțelegeți că orice schimbare necesită timp, efort și, cel mai important, dorința dumneavoastră. Și dacă toate acestea lipsesc, nici un curs nu vă va ajuta.