20 de fotografii care spun mai mult decât o mie de cuvinte

Sursa foto: Romina Risso.

Internauții deseori publică fotografii în care sunt captate evenimentele importante din viața lor. De cele mai multe ori în spatele acestor fotografii sunt ascunse povești de viață uimitoare, care inspiră, motivează și te fac să fii mulțumitor pentru tot ce ai.

Vă prezentăm o colecție de fotografii care ne demonstrează că nu banii mulți aduc fericirea, aceasta constă din lucruri simple.

Jared Wells, în vârstă de 22 de ani, suferă de fibroză chistică și cancer pulmonar. Tânărul a decis să meargă la sală și obținut un succes incredibil în mai puțin de un an.

„Ieri bunicul meu a împlinit 100 de ani! El este cel mai vârstnic membru al familiei noastre.”

„Doi soți, care spală geamuri în orașul meu natal, se țin întotdeauna de mână când merg pe stradă.

„În sfârșit, l-am întâlnit pe bunicul meu după 15 ani de despărțire. Primul lucru pe care mi l-a arătat a fost o fotografie cu mine pe când aveam 5 ani. O păstra în portofel.”

„Acesta este tatăl meu, care a supraviețuit genocidului din Cambodgia, pierzând doi copii mici. Într-o zi am jucat bowling. Demult nu a fost atât de fericit.”

Mireasa s-a răzgândit să arunce buchetul și i l-a dăruit celei mai bune prietene. Ce a urmat sunt scene desprinse dintr-un fim de dragoste.

„Când aveam 5 ani, i-am făcut tatălui meu o păpușă talisman, astfel încât să nu se teamă să zboare. Acum păpușa are 43 de ani!

„Fiul meu de 5 ani suferă de autism. Astăzi acesta ne-a surprins, scriind-uși singur numele.(James)”

Pompierul care i-a salvat viața fetei cu 17 ani în urmă, a fost invitat de aceasta la Balul de Absolvire.

„În ziua când am împlinit 20 de ani, eu și cu mama am jucat Mario. Deși a jucat pentru prima dată, a câștigat și s-a bucurat enorm.”

„În fiecare zi la fereastra de vizavi stătea vede o pisică. Cu o săptămână în urmă, am întrebat-o cum se numește și astăzi „mi-a răspuns”.”

„Fiul meu a mers prima oară într-o excursie. Înainte de asta, eu îl purtam deseori în spate, într-un rucsac ergonomic, acum a zis că vrea și el să poarte pe cineva și am găsit soluția.”

„Am câștigat un concurs de dans și am primit o mie de dolari! Nici nu știam că acesta este premiul mare. Am plâns de fericire.”

„După o perioadă în care am suferit de depresie, mi-a venit ideea să fac dintr-un dulap nefuncțional un loc pentru lectură. De mult nu am fost atât de fericită.”

„Bunica, la aniversarea a 90 de ani, a primit în dar o tiară, pentru că ea este regina noastră! Nu a scos-o toată noaptea.”

Bunica a făcut două covoare din pompoane pentru nepoatele ei. Femeia a lucrat peste 80 de ore la acestea și a folosit aproximativ 320 de pompoane. Fetele au spus că acestea au fost cele mai frumoase daruri de Crăciun.

Bărbatul din imagine îi redă fiului orb meciul de fotbal, la care sunt prezenți.

Reacția unei femei la surpriza în cinstea zilei de naștere din partea administrației cafenelei, unde își bea zilnic cafeaua.

George W. Bush oferă pizza angajaților federali care au rămas fără salariu din cauza crizei bugetare din SUA.