Greu de imaginat! 1 milion de copii din Thailanda au meditat pentru pacea mondială

Un eveniment uimitor și greu de imaginat a avut loc în Thailanda, unde 1 milion de copii din 5.000 de școli au meditat împreună pentru pacea în întreaga lume. Evenimentul a avut loc la Templul Phra Shammakaya din Thailanda.

Exercițiile de meditație, ca cel făcut de acești copii, îi ajută pe oamenii cu sufletul liniștit, nu pe cei răi, ultimii nu au inimă și suflet. În spațiul lor intim întotdeauna au loc războaie.

Gândurile bune și pacificatoare sunt mărețe, deoarece creează vibrații pozitive.

Ați știut că vechiul Afganistan a fost cândva o țară budistă, dar în prezent acolo nu există budism, iar statuile lui Budha au fost distruse.

Cu cât mai pozitivă este abordarea meditației, cu atât mai mult pozitivism ajunge în lume.

Forțele întunecate ale lumii nu doresc ca în lume să dăinuie pacea . Acestea au nevoie de bani, corupție și război. Dar noi putem deveni lumina care răspândește în lume energia pozitivă.

Putem schimba lumea doar cu gândurile noastre. Meditația este cheia către întregul potențial uman, către dizolvarea ego-ului și trezirea forței de viață, care curge constant prin fiecare dintre noi.

Suntem ființe create din dragoste și lumină. Suntem un colectiv global unit, dar puțini înțeleg cât de mare este forța noastră!

Realitatea noatră trebuie să fie unică. Nu trebuie să ne delimităm pe criterii de rasă, religie, culoare, sex sau frontiere. Trebuie să ținem minte că împreună suntem o unitate.

Dacă vom decide să acționăm în comun, vom putea transforma această planetă într-un loc minunat într-un timp foarte scurt.  A venit timpul să ne valorificăm dreptul la pace, armonie și dragoste.

Țineți minte că totul începe de la voi.