
Chiar dacă e greu de crezut, dar în lume există foarte multe orașe – fantomă, adică așezări abandonate din diferite cauze. Treptat, acestea au devenit obiective turistice. Iată câteva dintre cele mai interesante!
1.Craco, Italia
Acest orășel este situat la sudul Italiei. Încă din anii 1960, aici nu locuiește nimeni. În anul 1963 a avut loc un cutremur extrem de puternic care a provocat prăbușirea stâncilor, aducând multe pierderi și distrugeri.
2.Bodie, California
În anul 1880 era unul dintre cele mai mari orașe ale Californiei, datorită zăcămintelor de aur de pe teritoriul lui. Dar odată cu terminarea resurselor, oamenii au început să părăsească orașul. Ultimii locuitori l-au abandonat în 1942.
3.Oradour-sur-Glane, Franța
În anul 1944, satul francez a fost distrus din temelii de către soldații naziști în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. 642 de locuitori au fost uciși de către trupele germane. Acesta reprezintă unul dintre cele mai întunecate episoade din istoria Franței.
4.Pripeat, Ucraina
Orașul a fost abandonat în urma dezastrului nuclear de la centrala atomoelectrică de la Cernobîl, situată în apropiere de Pripeat. Înainte de catastrofă, orașul număra circa 50.000 de locuitori. La data de 26 aprilie 1986, odată cu explozia ultimului reactor al Centralei, toți locuitorii au fost evacuați din cauza nivelului crescut de radiații.
5.Varosha, Cipru
În anul 1974, când trupele turcești au anexat partea de nord a Ciprului, toată populația greacă din nord s-a mutat urgent în partea de sud a insulei. Zona a fost închisă, iar mai târziu a devenit pustie.
6.Bannack, Montana
Orășelul-fantomă este cunoscut ca primul Boom-town din Montanta: numărul de locuitori a crescut de la câteva sute la zece mii timp de doar câțiva ani, după ce în apropiere au fost descoperite zăcăminte de aur. Mai târziu, din cauza criminalității și a scăderii de extracție a minereului, numărul de locuitori a scăzut foarte repede.
7.Hashima, Japonia
Hashima este o insulă stâncoasă aflată în apropierea orașului Nagasaki din Japonia. Așezată deasupra unui depozit imens de cărbune, Hashima devenise foarte populată datorită bogăției sale.
În anul 1974, extracția cărbunelui a scăzut semnificativ, din moment ce acesta era singurul venit al locuitorilor, aproape toți au părăsit insula în doar câteva luni.
8.Kennecott, Alaska
Istoria acestui loc începe la începutul secolului al XX-lea, când au fost descoperite minereuri ale cuprului în această zonă. În 1916, veniturile s-au ridicat la peste 32 milioane de dolari, iar până la mijlocul secolului extracția a fost deja încheiată. În 1986, orașul-fantomă a fost declarat monument de stat.
9.Old-Cahaba, Alabama
Astăzi este greu de imaginat că odată, acest oraș era capitala statului Alabama. Teritoriul orașului era situat pe vale și în mod regulat suferea de inundații. În cele din urmă, inundațiile frecvente au înnecat complet întregul teritoriu al orașului.
10.Lifta, Israel
Lifta a fost un sat palestinian la periferia Ierusalimului. În timpul războiului civil din 1947, palestinienii au fost alungați sau au fugit din sat. După care, satul a găzduit evreii refugiați. În 2017, ultimii locuitori au părăsit Lifta, iar zona a fost declarată rezervație naturală a Israelului.
11.Kolmanskop, Namibia
Kolmanskop a fost centrul uneia dintre cele mai importante comunități de exploratori, veniți în căutare de diamante. Fascinați de bogățiile minerale din împrejurimi, aceștia au pus bazele unui oraș. Odată cu scăderea prețului diamantelor din cauza celor două războaie mondiale, oamenii l-au abandonat. Cu timpul, totul a fost îngropat sub nisip.
12.Thurmond, Virginia de Vest
Thurmond a fost un oraș al feroviarilor. Acesta a crescut în jurul stației, deschise în 1888, iar până la începutul secolului al XX-lea aici se putea ajunge numai cu trenul. Numărul locuitorilor a început să scadă spre anii 1930, când a ars hotelul de aici, iar oamenii au început să părăsească orașul. Până în 1950, Thurmond era complet pustiu.
13.Val-Jalbert, Canada
Orășelul a fost înființat la începutul secolului al XX-lea, pentru muncitorii de la noua fabrică de celuloză. Așezarea a existat până în 1927, când uzina a fost închisă, iar la scurt timp Val-Jalbert a devenit un oraș-fantomă.
14.Calico, California
Cândva, acest oraș era o comoară bogată în argint. Metalul prețios extras aici era transportat în multe locuri industriale din Statele Unite. După ce prețul metalului a scăzut foarte mult, toată producția locală funcționa în pierdere. Deja în anul 1907, Calico a primit statutul oficial de oraș-fantomă.
15.Klomino, Polonia
Odată, aici a existat o tabără militară cu cazărmi, clădiri rezidențiale, magazine și o școală. În Klomino locuiau peste 5.000 de oameni. În 1992, ultimul soldat rus a părăsit teritoriul campusului militar și Klomino a devenit pustiu, transformându-se într-o mărturie trecută a epocii socialiste.
16.Plymouth, Montserrat
În anul 1995 a avut loc erupția vulcanului Soufriere Hills, iar în 1997 fluxul piroclastic a distrus orașul Plymouth, care era un adăpost pentru 4000 de locuitori.
17.Döllersheaim, Austria
Ca rezultat al politicii de anexare forțată a Austriei la Germania fascistă în 1938, acest sat de 900 de ani și câteva sate învecinate au fost distruse. În prezent, acest teritoriu aparține Forțelor Armate ale Austriei.
18.Kayaköy, Turcia
Situat în sud-vestul Turciei, orașul a fost zguduit de războiul greco-turc din 1919. La sfârșitul acestuia, supraviețuitorii au lăsat în urmă această așezare care a devenit astăzi muzeu. Aici se află case construite în stil grecesc, dar și biserici ortodoxe pe care grecii le-au ridicat în mijlocul civilizației islamice.
19.Wittenoom, Australia
Orașul a apărut pe harta Australiei în anii 1930 alături de zăcămintele de azbest. Sfârșitul orașului a venit odată cu o catastrofă ecologică. Azbestul este un agent cancerigen, iar extracția acestuia este însoțită de împrăștierea prafului de azbest în mediu. În 1966, autoritățile australiene au fost nevoite să închidă orașul.
20.Dhanushkodi, India
Înainte, acest orășel era considerat un centru comercial prosper, unde locuiau în jur de 2000 de oameni. Aici exista o școală, un spital, o gară și o biserică. Însă, un uragan puternic a provocat un val cu o înălțime de 10 metri, care a spălat întreaga linie de coastă. Guvernul Indiei a declarat că locul este nepotrivit pentru trai.