Deși nu are picioare, acest bărbat în vârstă de 70 de ani a sădit mii de copaci în jurul satului său!

Astăzi v-am pregătit o poveste uimitoare despre un bărbat, care timp de 19 ani înverzește dealurile din nordul Chinei. Iar cel mai important lucru este că nu îl împiedică nimic să o facă, nici vârsta înaintată, nici faptul că nu are picioare. Ma Sanxiao are 70 de ani și este veteran. El a sădit mii de copaci în jurul satului Jingxing, în care trăiește.

În anii 1970, când a servit în armata chineză, el a suferit un accident în urma căruia i-a fost infectat sistemul sanguin. Acest lucru a dus la consecințe triste pe viitor. În anul 1985, în urma unei intervenții chirurgicale el a rămas fără piciorul drept, iar 20 de ani mai târziu și fără de cel stâng. Din cauza dizabilității sale, el nu și-a putut găsi un loc de muncă pentru a-și întreține familia, plus cheltuielile pentru tratament. Pensia lui mică nu era suficientă. Atunci, bărbatul a decis să sădească copaci cu scopul de a-i vinde pe viitor.

„Sincer vorbind, la început planificam să câștig bani pe asta. Puteam să îi vând și să-mi asigur un trai decent, – a spus Ma în interviul acordat pentru Daily China în anul 2011. – Dar, atunci când copacii au crescut și au început să acopere dealurile cu verdeață, am căzut pe gânduri. Ei aduc o frumusețe de nedescris acestor dealuri și sunt foarte importanți, căci rețin alunecările.”

Urmărind cum copacii cresc zi de zi în fața ochilor săi și simțind tristețe că unele plante nu rezistau climei dure din regiune, Ma Sanxiao s-a atașat atât de mult de păduricea lui, încât a decis să nu vândă niciun copac, dar să continuie să planteze și mai mulți.

„Nu voi vinde niciodată acești copaci, – a spus veteranul. – Am un sentiment imens de satisfacție. Voi continua să sădesc copaci până la ultima mea suflare și voi lăsa în urmă o comoară verde țării mele și urmașilor mei.”

Ma se trezește la 5 dimineața, își ia uneltele primitive și puieții și cu ajutorul cârjelor ajunge pe deal. El nu își ia dejunul, pentru a economisi din timp. Bărbatul preferă să-și ia mâncarea cu el, ca să mănânce în pauzele scurte. El folosește mănușile și lopata pentru a săpa pământul, pune puieții apoi se târăște până la cea mai apropiată sursă de apă pentru a-i uda.  Nu este cea mai ușoară muncă pentru un om cu dizabilități, veteranul recunoaște, că nu mai ține minte de câte ori a căzut și a avut traume în toți acești ani.

Viața lui Ma s-a schimbat în anul 2008, atunci când presa chineză a făcut publică povestea lui. Guvernul chinez a apreciat contribuția la dezvoltarea societății și a început să-i ofere asistență financiară. Au apărut voluntari, care erau gata să-i acorde ajutor. Bărbatul ar fi putut să se retragă pentru că alți oameni erau gata să continue ceea ce a început el, dar plantarea copacilor este ceea ce îl face fericit, de aceea Ma continuă să facă acest lucru în fiecare zi.

În ultimii 19 ani, Ma Sanxiao a petrecut aproape fiecare zi pe culmile montane ale Taihang-ului. Acum, drept rezultat al muncii sale, acolo crește o pădure de aproximativ 17000 de copaci.