„Doamne, ferește-mă de obiceiul fatal de a mă gândi, că sunt obligat să spun ceva cu fiecare ocazie.
Păzește-mă de eforturile de a interveni în treburile altora, pentru a îmbunătăți ceva.
Lasă-mă să fiu gânditor, dar nu plictisitor. Util, dar nu un despot.
Salvează-mă de ispita de a expune în mod amănunțit detaliile nesfârșite.
Dă-mi aripi pentru a-mi atinge scopul atunci când sunt slab.
Ia-mi glasul atunci când încep a vorbi despre boli. Ele devin tot mai multe, iar plăcerea de a vorbi fără sfârșit despre ele este tot mai dulce.
Nu îndrăznesc să te rog să îmi îmbunătățești memoria, dar mărește-mi dragostea față de oameni.
Smerește-mi încrederea de sine, când se întâmplă ca memoria mea să se ciocnească cu memoriile altora.
Un singur lucru îți cer, Doamne, nu mă cruța când ai șansa să-mi oferi o lecție, dovedindu-mi că pot greși.
Distruge ceea ce trebuie distrus în mine. Întărește ceea, ce trebuie întărit.
Arată-mi cum trebuie să iubesc mai profund, așa cum nu am știut niciodată să o fac.
Adu-mi în fața ochilor exact ceea ce am refuzat să văd până acum.
Învață-mă să accept cu smerenie și cu toată ființa mea ceea ce nu mă lasă să fiu fericit.
Dacă am știut cum să fiu afectuos, păstrează această calitate la mine.
Povățuiește-mă să ajung pe calea cea bună și dreaptă.
Ajută-mă să recunosc talentele neașteptate în alți oameni.
Te rog cu umilință să îmi aduci liniște în tristețea și durerile mele.
Învață-mă să descopăr binele acolo, unde acesta nu este așteptat.”