
Monica Bellucci, supranumită și „zeița italiană”, rămâne a fi o actriță fără egal, un etalon al frumuseții și un vis al oricărui bărbat. Are o carismă și o feminitate naturală care cucerește și impresionează în același timp. Însă nu doar frumusețea o caracterizează, Monica Belluci are un talent actoricesc deosebit, vorbește trei limbi și are doi copii minunați.
1.Nimic nu ne aparține: nici soții, nici copiii. Putem doar să ne împărțim cu oamenii pe care îi iubim.
2.Oamenii pot să le ierte altora intelingența, talentul, dar frumusețea – niciodată.
3.Femeia poate iubi așa de parcă nu va pleca niciodată, dar poate sosi o zi când va pleca, așa de parcă nici n-a iubit.
4.Pentru mine, a deveni bătrână înseamnă a deveni mai bună!
5.Frumusețea trebuie să ne ajute să căpătăm armonie, iubire și esență în această lume nebună.
6.Cunoștințele omenești s-au dezvoltat semnificativ în sfera tehnologiilor, dar nu și a sentimentelor.
7.Frumusețea devine o problemă pentru femeie în două cazuri: când aceasta lipsește și când nu există nimic în afară de frumusețe.
8. Pentru nimic în viață nu aș vrea să am din nou 20 de ani. Acum sunt mult mai fericită, pentru că la acea vârstă abia începeam să mă cunosc, să înțeleg ce vreau să fiu, sufeream din cauza neîncrederii. Acum știu sigur ce vreau și ce nu vreau.
9.Frumusețea devine vie și interesantă când este ascunsă sub haine.
10.Feminitatea înseamnă armonie, naturalețe și sensibilitate.
11. Nu înțeleg femeile care spun că dorința masculină le umilește. După mine, ele pur și simplu nu sunt împăcate cu sine.
12. Întotdeauna le spun femeilor mai tinere: „Învățați să vă iubiți corpul!”. Nu există perfecțiune și e foarte evident că femeia cu forme nu e mai puțin frumoasă decât cea slabă. Trebuie să învățăm să ne acceptăm.
13.Oricât ar fi de puternică o femeie, ea vrea un bărbat mai puternic ca ea. Și nu pentru ca el să-i limiteze libertatea, ci ca să-i ofere dreptul de a fi slabă.
14.Frumusețea într-adevăr este o putere, doar că trebuie să știi s-o folosești. E ca și cum ai avea un Ferrari, dacă nu știi să-l conduci așa cum trebuie, nici nu ai nevoie de el.
15.Nu trebuie să-i urăști pe oamenii care te invidiază, pentru că ei recunosc că tu ești mai bun.
16.Oricărei femei îi place să fie iubită.
17.Dragostea trăiește numai atunci când există respectul și libertatea. Dorința de a poseda pe cineva ca pe un obiect este absurdă.
18.Mi-a zis cineva că în interiorul oricărui artist există o frumoasă adormită, care se trezește atunci când joacă un rol. În interiorul nostru este totul, doar trebuie să vedem asta.
19.Nu voi fi niciodată slabă. Sunt leneșă și îmi place să mănânc. Așa sunt eu cea adevărată și nu vreau să fiu neadevărată.