Sentimentul de disperare este cunoscut pentru fiecare din noi, iar în așa momente tindem să ne ascundem emoțiile și sentimentele. În astfel de situații avem nevoie să ne descurcăm singuri, de altfel ne simțim pierduți.
Cunosc o femeie. Aceasta este mătușa prietenii meu și ne-am întâlnit la o nuntă. Avea deja sub 60 de ani, dar era drăguță, lejeră și veselă, într-o rochie albastră strălucitoare cu paiete, a atras atenția și a stârnit admirația. Au trecut 6 ani și am decis să-i fac o vizită. Mătușa ei, stătea într-un halat vechi și se uita la televizor, cu părul lung și cărunt, atârnându-i până la omoplați. Fără detalii, dar o priveliște deprimantă.
– Ce s-a întâmplat? Ea este bolnava? – am întrebat-o în șoaptă pe prietena mea.
– Nu. Fiica nu a mai comunicat cu ea de 5 ani, iar soțul ei a plecat. Psihologul spune că este apatie. Nu putem face nimic. Doar ea se poate ajuta pe sine și pe nimeni altcineva. Tatăl meu are grijă de ea cât poate de bine.
Am fost șocată. Nu numai că am văzut cum o persoană se autodistruge încet, dar îi atrage și pe alții în mlaștină.
Cu siguranță toată lumea are modalități de a se reînvia. Personal, am nevoie de înțelepciune. Eu, ca armura, îmi repet o frază:
„Totul poate fi trecut în această viață, atâta timp cât există ceva pentru care să trăiești, pe cineva pe care să-l iubești și pe cineva pe care să-l îngrijești.”
Trebuie doar să te uiți în jur. Forțați-vă prin „nu pot” și „nu vreau” pentru a hrăni pisica, a uda florile, doar ridicați-vă și mergeți la magazin. Nu pentru tine, ci pentru alții, cei care nu sunt deloc de vină pentru faptul că viața ne-a dat un impediment, iar noi suntem lipsiți de speranță.
Și trebuie să te calmezi, pentru că:
„Ceea ce poți lua calm nu te mai controlează”.
Rugăciunea ajută. Indiferent dacă ești credincios sau nu, a vorbi cu voce tare despre calm și acceptarea ajută foarte mult. Repet iar și iar, uneori țipând. Devine mai ușor.
În general, iată un sfat grozav:
„Și orice ți s-ar întâmpla – nu lua nimic la inimă.”
Este o abilitate. Ea trebuie antrenată. Protejează-ți inima de ceea ce intră în ea. Este dificil să instalați acest filtru intern pentru a nu aluneca în starea de indiferență. Este ca și cum ai proba hainele – voi purta asta, dar asta nu mi se potrivește. Așa este cu inima mea: voi lăsa acest lucru să intre și îl voi accepta, dar îl voi lăsa să treacă – acesta nu este al meu.
În general, când pare că nu mai există forță, doar pare. Este necesar să împărți realitatea în părți mici, să renunți la perspectivele lungi și să trăiești doar aici și acum. Cum se spune acolo:
“Astăzi nu va mai fi timp… Mâine nu va mai fi putere… Și poimâine nu vom mai fi noi… Nu amâna nimic, trăiește acum.”
Înțeleg că nu pot face mare lucru, dar pot să spăl, să fac patul și să fac ordine în cameră. Puteți începe cu asta. Fă pași mici pentru a te îndepărta de epicentrul evenimentelor, pentru că este mai greu să fii trist într-o cameră curată decât într-una murdară, pentru că după un duș de contrast nu vrei să plângi deloc, iar mirosul de vanilia are un efect pozitiv asupra creierului.
Așa că trebuie să mergi și să cumperi această chiflă cu vanilie. Chiar dacă „o bucată nu se potrivește în gât” – doar adulmecă. Amintirea binelui își va face treaba, părăsește colțurile conștiinței și aduce alinare.
Este imperativ să găsesc pe cineva care se simte mai rău decât mine în acest moment. De exemplu, pot merge, dar vecinul meu, bătrânul bunic, nu poate. Are nevoie de ajutor. Pot să gătesc mâncare, iar bătrânul de pe stradă nu a mai mâncat de zile. Trebuie să-l hrănesc.
Și oricât de greu ar fi, oricât s-ar părea că viața a eșuat și nu va mai fi lumină și bunătate, scrieți-vă o notiță:
„Nu există o cheie anume pentru fericire. Ușa este mereu deschisă”
Privește această notiță iar și iar până când crezi asta, până când devine o parte din tine. Pentru că datoria fiecăruia este să trăiască această viață și să nu o ardă în regrete, dezamăgiri și auto-reflecție.