Am intrat în magazin. Cu coada ochilor am zărit o mamă cu băiețelul său de aproximativ 5-7 ani. Erau săraci, dar curați. Băiețelul părea educat și cuminte. Era evident că dorea ceva, dar nu avea îndrăzneală să ceară.
În timp ce mama sa se uita în coșul cu cumpărături, unde aveau doar pâine și o sticlă de lapte, băiatul a luat cu grijă o cutie de carioci, le-a deschis, le-a admirat și le-a pus la loc. Apoi s-a uitat la o cutie cu autocolante și a oftat. Femeia s-a aplecat și i-a spus în șoaptă: nu avem bani, fiule! Copilul a dat din cap, iar în ochii săi se citea o tristețe de nedescris. Mi-am amintit că în copilărie fata mea, la fel, nu cerea nimic.
M-am gândit preț de câteva secunde… apoi am pus în coșul de cumpărături cutia cu carioci, autocolantele, plastilină și alte mărunțușuri. Dar mă gândeam cum să i le dăruiesc, îmi era frică să îi supăr.
I-am așteptat la casă și le-am spus: „Astăzi toți copiii care vin la magazinul nostru primesc mici cadouri. Astea sunt ale tale.”
Mama lui m-a privit sceptic.
Copilul însă a tresărit de fericire, ochii au început să-i sclipească, iar lacrimile îi curgeau de parcă a câștigat la loterie cel mai mare premiu.
Atunci am înțeles că în timp ce unii au toate jucăriile din lume, alți copii se bucură de câteva mărunțușuri. În timp ce mergeam spre casă mă simțeam atât de fericită și împlinită sufletește. Vorba bunicei este foarte adevărată: „Tot ceea ce facem, rău sau bine, facem pentru noi înșine, nu pentru alții”.