Generația mai în vârstă este de părerea că unele animale sunt capabile să „simtă” și să vadă, ceea ce nu putem noi… Să crezi sau nu, tu decizi. În ultima vreme, în lumea noastră există foarte puține astfel de povești bune și calde, iar aceasta cu siguranță o să îți aducă o stare sufletească plăcută și pozitivă.
-Pace ție, – spuse Îngerul afectuos, așezându-se lângă pisică pe o ramură groasă, scuturând zăpada de pe ea.
-Bună, – pisica a deschis ușor un ochi verde, s-a uitat lenos la el și s-a întors.
Îngerul și-a ascuns picioarele goale sub aripi și a privit în jos. Sub ei era o curte albă plină de râsete, țipete, bulgări zburători de zăpadă și scârțâituri de pași.
-Te-ai cățărat cam sus, – a spus Îngerul, estimând distanța de la ramură până la pământ.
-În schimb aici, nici bulgării lui Alex nu mă ajung.
Îngerul a dat din cap înțelegător și și-a ridicat aripile coborâte. Au tăcut.
-Ai venit după bătrâna mea? – întrebă pisica, fără să întoarcă capul. Vocea ei era la fel de leneșă, dar Îngerul a văzut imediat cum durerea și frica bântuiau în jurul ei.
-Nu, nu am venit după nimeni.
-A! – nourașul de îngrijorare s-a spulberat. – Bătrâna în fiecare zi spune că, foarte curând, Îngerul o va lua, probabil altul va veni… – a considerat ea de cuviință să-i explice.
Iarăși tăcură. Dar, totuși, pisica era deranjată de prezența Îngerului și îl întrebă din nou cât se poate de indiferent:
-Cu ce ocazie pe aici?
-Așa, m-am așezat să mă odihnesc un pic. Am salvat un puștan în oraș. Oh, ce muncă asiduă! Acum zbor spre casă.
-Tu… asta… poți salva și de boală?
-Depinde ce boală… Dar pot face multe. Sunt un păzitor.
-Atunci de ce mai stăm aici degeaba?! – a mieunat disperată pisica. – Hai, să mergem!
Pisica s-a îndreptat ca un vârtej roșcat spre pământ. Îngerul a aterizat liniștit în apropiere. Bătrâna era atât de slabă, încât Îngerul nu a văzut-o din prima printre pernele albe. Ochii ei erau închiși, pieptul îi tremura, umplând întreaga cameră cu un șuierat puternic suspinător. Îngerul s-a aplecat deasupra ei, și-a așezat aripile albe pe piept și a început să șoptească ceva. În timp ce stătea așa, pisica se grăbi să împingă cu botul farfuria cu lapte mai aproape de sobă. Când Îngerul s-a ridicat, respirația bătrânei a devenit uniformă și liniștită, obrajii ei slăbiți au devenit roz.
-Las-o să doarmă, – a spus el pisicii. – Este foarte slăbită.
Pisica și-a întors capul, căci ochii îi erau plini de lacrimi. Bătrâna dormea, iar Îngerul și pisica beau lapte lângă soba călduță.
-Poate mai rămân puțin pe la voi, până când bunica Maria își revine.
-Dar de unde știi tu, că ea e bunica Maria?
-Doar sunt un Înger. Mai știu, că pe tine te numesc Milka.
Acele de ceasornic alergau grăbite, lemnele trosneau în sobă, vântul șuiera pe la fereastră.
-Tu m-ai întrebat, de ce am urcat atât de sus, – rânji deodată pisica. -Probabil, te așteptam pe tine!