Atâta timp cât mama este în viață – încă mai suntem copii!

Mama are 73 de ani. Ea îmi împinge niște pere și îmi spune parcă cerându-și scuze: – Ele nu arată prea frumos, dar sunt foarte gustoase! Și sunt de-ale noastre, fără chimie, ție îți plac perele, ia-le!

Eu le iau. Îmi iau și smântână, pentru că iubesc smântâna. Iar la ea în frigider ,,întâmplător mai este un borcan”. Ies, intru în mașină, merg.

Și iarăși sunt plecată. Călătoresc prin sate și orașe. Schimb fuse orare. Trec pe la mama, atunci când am posibilitate. După toate treburile mele. După cafeaua cu prietenele sau după manichiura de la salon. Îi aduc câte ceva gustoșel, repede o întreb ce mai face, o ascult nerăbdătoare – ce pot să facă ei cu tata așa interesant? – ironizez despre grijile ei puțin semnificative din punctul meu de vedere. Și iarăși plec – fug că am treburi.

Mama numaidecât îmi spune că umblu dezbrăcată, că nu-mi acopăr gâtul, de aceea tusea nu îmi mai trece. Îmi spune, că lucrez prea mult și că e timpul să mă astâmpăr. Apoi cade de acord, că așa e viața și că nu e nimic grav dacă nu reușesc să o vizitez mai des.

Iar noi trăim la 40 de kilometri distanță una față de alta. Eu o sun regulat și îi ascult povestirile pline de detalii despre piață, despre sora sa, despre faptul că pătrunjelul iar a crescut și trebuie strâns, despre roșii că s-au terminat deja, despre secetă, despre pisica noastră că și-a pierdut un ochi…

Nu îmi este interesant. Îmi pare că în viața ei nu se întâmplă nimic important. Și mă înfurii un pic, atunci când mi se plânge de bolile ei, iar eu o rog să meargă la medic, iar ea nu vrea, dar eu nu sunt medic și nu știu ce medicamente trebuie să ia!

Iar mama brusc îmi zice atât de tristă: – Păi, cui să mă plâng altcuiva, dacă nu ție?…

Și eu încremenesc cu telefonul în mână și înțeleg că sunt o cretină. Această voce gingașă și aceste cuvinte, aceste certuri, notațiile ei și învățăturile mele – asta este viața noastră. Aici și acum…

Las totul și merg la ea ,,neplanificat”, ea reușește să-mi prăjească pește, tata taie un pepene. Stăm la masă și râdem.

Mă îmbrac într-un pulover de-al mamei. Mama aprinde focul că e frig. Și eu iarăși sunt o fetiță mică, fără probleme și bătăi de cap. Totul e gustos. Cald.

Mamă, trăiește cât mai mult, pentru că eu nu știu cum e să nu aud vocea ta la telefon, cum e fără bucătăria ta, unde mă hrănești și te strădui să fie cald în casă…