Pildă orientală, despre cele 4 soții.

Era odată un sultan care avea 4 soții. Toate erau frumoase și deștepte, însă cel mai mult el o iubea pe a patra, cea mai tânără, binevoitoare și gingașă. Bărbatul o îmbrăca în rochii scumpe, îi dăruia bijuterii prețioase și o alinta în diferite moduri.

Sultanul o adora și pe cea de-a treia soție – era cea mai frumoasă femeie din lume. Când mergea peste hotare, el o lua pe ea, ca să admire toți frumusețea ei. Deși avea temerea că ea îl poate părăsi pentru altul.

Sultanul o iubea și pe cea de-a doua soție – era cea mai deșteaptă. Era mereu la înălțime cu înțelepciunea și răbdarea sa. El i se putea adresa cu orice problemă, ea găsea întotdeauna o soluție.

Prima soție era cea mai bătrână din toate. Era drept moștenire de la fratele său mai mare. Această femeie era cea mai devotată. Ea făcea totul ca soțul său să devină mai bogat și mai influent. Numai că sultanul nu o iubea, nici nu-i acorda atenție, deși ea îl iubea foarte mult…

Iată că sultanul s-a îmbolnăvit. El simțea că moartea e pe-a aproape și a început să se gândească la modul cum și-a trăit viața: „Acum am 4 soții, pe lumea cealaltă voi fi singur!” După care i-a zis soției a patra:

-Știi că ai fost întotdeauna preferata mea. Ți-am oferit ție tot ce aveam mai bun, aveam grijă de tine și te protejam cum puteam. Acum, când sunt pe moarte, ai fi gata să mergi cu mine în lumea întunecoasă?

-Nici nu te gândi la asta! – i-a răspuns furioasă soția și a plecat.

Aceste cuvinte l-au rănit foarte mult pe sultan, dar a decis să-și cheme a treia soție:

-Toată viața te-am admirat! Acum când sunt în prag de moarte, ești gata să mergi cu mine pe lumea cealaltă?

-Sigur că nu! Viața mea continuă, nu este exclus că îmi voi găsi un nou soț. – i-a spus ferm soția.

O astfel de durere, sultanul nu a mai simțit în viața lui. Dar a decis să-i adreseze aceeași întrebare și celei de-a doua soții:

-M-am adresat la tine în toate situațiile grele, ai fost cel mai bun ajutor și susținător al meu. Acum când sunt pe patul de moarte, ești gata să mergi cu mine în ceruri?

-Îmi pare rău, dragule, dar de data asta nu-ți pot fi alături. Doar pot să-ți promit că îți voi organiza o înmormântare așa cum meriți.

Sultanul era distrus, dar în acel moment s-a auzit:

-Eu sunt gata să merg cu tine oriunde, îți voi fi mereu alături!

Sultanul a fost surprins să vadă în fața sa pe prima lui soție. Era și ea distrusă de acest necaz. Atunci bărbatul i-a răspuns:

-Numai acum am înțeles că trebuia să fiu mai atent cu tine…

Cu toții avem câte 4 soții. A patra este corpul nostru. N-are importanță cât de mult ne străduim să arate bine, că el oricum nu va merge cu noi pe lumea cealaltă. A treia soție este reprezentată de munca, statutul și banii noștri. După moarte, ele vor ajunge în mâinile altora. A doua soție – familia și rudele. Ei ne ajută și ne susțin toată viața, însă după moarte ne însoțesc doar până la mormânt.

Iar prima soție este sufletul nostru, pe care majoritatea dintre noi îl ignoră în goana după valorile materiale, influență, bogăție și plăceri. Însă chiar și așa, sufletul este unicul lucru care ne aparține cu adevărat.

Sursa

error: Content is protected !!