Pilda creștină despre un sfânt și un păcătos

În timp ce un călugăr vorbea despre smerenie, un sofist care se afla în preajmă, dorea să pătrundă în esența cuvintelor lui și l-a întrebat:

– Spune-mi, de ce te consideri a fi păcătos, nu știi că ești sfânt? Nu îți cunoști calitățile și sufletul bun? La urma urmei, tu propovăduiești poruncile lui Dumnezeu, cum tu îndeplinindu-le întocmai poți să te consideri păcătos?

Bătrânul a ascultat în tăcere și nu știa ce să-i răspundă, dar a zis:

-Eu nu cunosc răspunsul la această întrebare, dar mă consider a fi păcătos.

Sofistul a insistat să afle răspunsul la întrebarea care îl frământa. Bătrânul călugăr a stat mult pe gânduri, apoi i-a răspuns cu smerenie:

-Nu mă jena te rog, eu chiar nu cunosc de ce mă consider așa.

Alături era și călugărul Dorofei, care fără a sta pe gânduri răspunde sofistului:

-Oare nu este exact la fel și în alte domenii. De exemplu, în medicină sau în sofistică? Atunci când un dascăl învață bine toate detaliile meseriei și el capătă o obișnuință, o abilitate. Atunci el nu poate explica cum anume a căpătat acest dar, el se infiltrează în sufletul lui și devine parte componentă. Prin muncă asiduă și exerciții zilnice el devine expert în acel domeniu. La fel e și în cazul smereniei. Rugăciunea zilnică și respectarea poruncilor, în sine, este o îndeletnicire care te învață să fii smerit. Acest act de smerenie nu poate fi exprimat prin cuvinte, el, pur și simplu, face parte din viața ta, precum aerul.

Abia atunci călugărul a fost recunoscător bătrânului Dorofei și i-a zis:

-Da, îți mulțumesc frumos de răspuns, ai înțeles perfect ce am vrut să spun.

Sofistul, auzind aceste cuvinte, era mulțumit și de acord cu ei.

 

 

error: Content is protected !!