„Soarta nefericită a oamenilor este o consecință a alegerilor pe care le-au făcut”

Erich Fromm a fost un psiholog social german, psihanalist, sociolog, filosof umanist și socialist democrat. Gândurile sale nu lasă pe nimeni indiferent. Vă oferim 30 de citate, care răspund la cele mai alarmante întrebări ale omului.

1.Principala sarcină în viața unui om este de a-și umple viața de sens. Cel mai important produs al efortului său este propria personalitate.

2.Nu ar trebui să dăm explicații nimănui până în momentul când acțiunile noastre nu provoacă durere sau nu îi afectează pe alții. Multe vieți au fost distruse din cauza obiceiului de a cere și a oferi explicații, care de fapt ascunde nevoia de a fi îndreptățiți. Lăsați să vă judece – despre adevăratele intenții orice om liber nu trebuie să dea explicații nimănui, decât sie însuși, conștiinței sale și câtorva persoane, care merită acest fapt.

3.Dacă iubesc, înseamnă că-mi pasă și particip activ la dezvoltarea și fericirea acelei persoane, nu sunt un simplu spectator.

4.Scopul omului este să fie el însuși, iar pentru a atinge acest scop trebuie să fii om pentru tine. Nu renunțarea la sine, nu egoismul, nu refuzul individualității, dar dragostea față de sine sunt confirmarea propriului eu. De fapt, astea sunt adevăratele țeluri superioare ale eticii umane.

5.Viața nu are un alt sens decât acela pe care i-l dăm fiecare, cu toată forța pe care o depunem.

6.Dacă omul poate trăi fără constrângeri, nu în mod automat, ci spontan, atunci el conștientizează că este o persoană activă, creativă și înțelege că existența are un singur sens – însăși viața.

7.Suntem ceea ce credem singuri despre noi, dar și ceea ce ne-au indus alții.

8.Fericirea nu este un dar divin, ci o realizare pe care omul o dobândește prin muncă asupra sufletului.

9.Pentru o persoană totul este important, cu excepția propriei sale vieți și arta de a trăi. El trăiește pentru orice și pentru oricine, dar nu pentru sine însuși.

10.O persoană sensibilă nu poate să se abțină de la o profundă dezamăgire față de tragediile irecuperabile ale vieții. Și bucuria, și tristețea– sunt emoții de neevitat ale omului plin de viață.

11.Destinul nefericit al multor oameni este rezultatul alegerilor lor. Ei nu se simt nici vii, nici morți. Viața lor devine o povară, o ocupație fără valoare, iar afacerile – doar mijloc de protecție față de chinurile de a fi în umbră.

12. Conceptul expresiei „a fi viu” nu este unul static, ci unul dinamic. Existența este același lucru cu descoperirea puterilor specifice unui organism. Actualizarea puterilor potențiale este calitatea înnăscută a tuturor organismelor. De aceea descoperirea potențialului ar trebui văzută ca un scop al vieții.

13.Compasiunea și îngrijorarea presupun faptul că eu simt în interiorul meu ceea ce trăiește omul de alături. Ca urmare, eu cu dânsul suntem un tot întreg. Toate cunoștințele despre o persoană sunt adevărate într-atât încât se bazează pe trăirea pe propria piele a ceea ce trăiește el.

14.Sunt sigur că nimeni nu-și poate „salva” aproapele, făcând o alegere pentru el. Tot ceea ce poți face pentru o persoană este să-i propui o alternativă cu sinceritate și dragoste, dar fără iluzii.

15.Viața impune o sarcină paradoxală omului: pe de o parte, să-și realizeze individualitatea și, pe de altă parte, să o depășească și să experimenteze universalismul. Numai o dezvoltarea asiduă ajută omul să atingă aceste nivele.

16.În timp ce iubirea copilărească se bazează pe principiul –  „Te iubesc pentru că am nevoie de tine”, iubirea matură se bazează pe principiul – „Am nevoie de tine pentru că te iubesc”.

17.Numai cine are încredere în sine îi înțelege pe cei de lângă el.

18.Dacă o persoană simte dragoste conform principiului posesiei, acest lucru înseamnă că el încearcă să priveze „iubirea” de libertate și să o țină sub control. O astfel de dragoste nu dă viață, ci suprimă și distruge.

19.Majoritatea oamenilor cred că dragostea depinde de persoană și nu de capacitatea lor de a iubi. Ei sunt chiar convinși că, dacă nu iubesc pe nimeni, cu excepția unei persoane „iubite”, acest lucru dovedește puterea dragostei lor. De fapt aici manifestă eroarea – obișnuința.

20.Caracterul copilului este o copie a caracterului părinților, se dezvoltă ca răspuns la caracterul lor.

21. Dacă o persoană poate iubi pe deplin, atunci el se iubește și pe sine, dar dacă poate să iubească numai pe alții, atunci el nu e capabil să iubească deloc.

22. La general se crede că iubirea este deja punctul culminant al dragostei, dar în realitate este doar posibilitatea găsirii iubirii. Se crede că acest lucru este rezultatul atragerii a doi oameni unul față de altul. Da, singurătatea și dorințele sexuale fac dragostea ușoară și nu există nimic misterios aici, dar acesta este un succes care pleacă cât de repede a venit. Oamenii nu devin accidental iubiți, abilitatea ta de a iubi provoacă dragoste în același mod în care interesul face o persoană interesantă.

23.Doar omul care nu poate crea, vrea să distrugă.

24.Cât de straniu ar părea, dar capacitatea de a fi singur este o condiție importantă pentru a putea iubi.

25.Totul se va schimba când vom trece de la „a avea” la „a fi”.

26.În persoana iubită trebuie să te găsește pe sine, nu să te pierzi.

27.Dreptul de a ne exprima gândurile înseamnă ceva numai dacă suntem capabili să avem gânduri proprii.

28. Și ce dacă alți oameni nu înțeleg comportamentul nostru? Dorința lor de a face doar ceea ce vor înțelege este o încercare de a ne dicta. Mai mult decât atât, ei sunt ofensați de libertatea noastră și de curajul nostru de a fi noi înșine.

29.Problema noastră este indiferența omului față de sine.

30.Omul este centrul și scopul vieții sale. Dezvoltarea personalității, realizarea întregului potențial intern este cel mai înalt obiectiv spre care trebuie să tindă, care pur și simplu nu se poate schimba sau depinde de alte scopuri presupuse mai mari.