( Pilda despre un poet și un împărat) Omul sfințește locul și tot el conferă sens existenței!

Se povestește că exista odată un împărat foarte iubitor de sine.

Într-o zi un poet necunoscut și-a făcut cale lungă, tocmai până la curtea regală. Dobândind o discuție cu el, îi zice:

-Măria Ta, Împărate! Sunteți preaslăvit și prealuminat! Sunteți stăpânul tuturor, cel mai venerat și puternic. Eu v-am dedicat un imn deosebit în onoarea Măriei Sale. Creația aceasta este cea mai reușită dintre toate câte s-au scris până acum. Precum Sirius este cea mai strălucitoare dintre toate stelele.

Acestea fiind spuse el a înmânat împăratului o foaie pe care era scris doar numele acestui conducător. Regele s-a uitat pe foaie și a fost bulversat:

-Și versurile unde sunt? Ești nebun? Tu nu ai glorificat conducerea mea, nu ai venerat victoriile și bunăvoința mea. Nici măcar nu ai accentuat că eu am creat totul cu mâinile mele. Ai îndrăznit să glumești cu mine?

Poetul a răspuns cu demnitate:

-Toată înțelepciunea regală, mila și puterea și toată gloria se concentrează în acest nume, iar oricine îl citește își va imagina imediat toate faptele împlinite de împărat. La urma urmei,numele este simbolul împărăției voastre, iar el însuși este deasupra tuturor cuvintelor de laudă. Eu am fost sincer și onest, când am spus că am scris un imn incomparabil care vă glorifică și faptele.

Numele creează alura semnificantă omului, în el se concentrează toată istoria, energia și viața. El comportă rezonanță deosebită, încât toate cuvintele sunt de prisos. Omul sfințește locul și tot el conferă sen existenței. Omul prin faptele și beneficiile lui își scrie propria biografie.

error: Content is protected !!