Cunoașterea face o călătorie pentru a descoperi calea devenirii umane (pildă daoistă)

În cultura daoistă, se povestește că odată Cunoașterea a pornit într-o călătorie spre Nord. Ea a ajuns la Apele Sumbre și a urcat deasupra Țărmului Întunecat. Cunoașterea a întrebat Inacțiunea:

-Spune-mi te rog, la ce trebuie să mă gândesc, cum trebuie să procedez, ce acțiuni concrete trebuie să interprind pentru a-mi descoperi calea devenirii?

Ea a întrebat de mai multe ori, dar Inacțiunea nu a răspuns. Nici măcar nu știa ce să răspundă. După ce nu a primit nici un răspuns, Cunoașterea s-a întors spre Sud de-a lungul Apelor Luminate, a urcat pe dealul Sfârșitului de Îndoială și l-a întâlnit pe Nebunul Desăvârșit. Cunoașterea i-a adresat aceeași întrebare:

Nebunul Desăvârșit zice:

-Așteaptă, eu cunosc răspunsul la această taină, imediat îți voi spune.

Dar Nebunul nici nu își termină discursul, că a și uitat ce vrea să spună.

Cunoașterea dezamăgită și-a continuat calea. A ajuns la Împăratul Galben, care îi zice:

-Pentru a cunoaște adevărata cale nu trebuie să te gândești, nici să meditezi. Nu trebuie să mergi undeva anume, nici măcar nu ai nevoie să depui un efort suplimentar. Nu căuta nicăieri, nici nu aspira la nimic. Ambii cunoaștem acest adevăr, dar ceilalți doi, nu-l cunosc. Cum să descoperim cine are dreptate, cu adevărat?

-Inacțiunea cu adevărat are dreptate. Nebunul desăvârșit- doar creează iluzia dreptății. Noi, însă suntem foarte departe de adevăr. Cunoscătorul nu vorbește, vorbitorul nu cunoaște, iar înțeleptul învață fără cuvinte.

Se spune că:

”Când pierzi Calea devenirii umane, este nevoie de virtute. Când virtutea se pierde, este nevoie de omenie. Când omenia este pierdută, este nevoie de obligații. Când se pierde datoria, este nevoie de decență. Și decența este decorul gol al Călătoriei umane și începutul necazurilor. ”

De asemenea, se spune că: ”Cine practică Calea, pierde fiecare zi. După ce eșuează și eșuează, el ajunge la inacțiune. În lipsa de acțiune totul este pierdut. ”

Din moment ce ne transformăm în obiecte, nu este greu pentru noi să ne întoarcem și să descoperim rădăcina? Acest lucru este ușor numai pentru un om cu valoare adevărată. Omul se naște cu o potențialitate necunoscută, imposibil de aflat. Chipul său autentic nu poate fi văzut când vine pe lume. Trebuie să și-l găsească. Va fi o descoperire, iar în asta constă frumusețea lui. Și aceasta este diferența dintre o ființă și un lucru.

Un lucru nu are potențial, e ceea ce este. Omul nu este un lucru. Asta aduce toate problemele și toate bucuriile, toate provăcările, toate tulburările. Viața umană este acumulare de vitalitate. Întreaga viață pământească este pătrunsă de o forță vitală. De aceea, înțelepții apreciază unicitatea.

Cunoașterea a spus Împăratului Galben:

-Am întrebat Inacțiunea și nu mi-a răspuns. Apoi am întrebat pe Nebunul Desăvârșit, iar el era pe cale să-mi răspundă, dar nu a spus nimic. Atunci te-am întrebat și tu ai știut să-mi răspunzi. De ce, noi nu suntem aproape de adevăr?

– Primul dintre ei are dreptate cu adevărat sau el nu știe. Al doilea pare să fie corect, pentru că a uitat pe cei cunoscuți. Iar noi nu ne vom apropia niciodată de adevăr, pentru că îl cunoaștem.

Și Cunoașterea, auzind aceste cuvinte, a decis că Împăratul Galben știe cu adevărat!

error: Content is protected !!